Joe Biden a primit a treia doză de vaccin împotriva COVID

Joe Biden s-a vaccinat anti-COVID-19Joe Biden s-a vaccinat anti-COVID-19

  • Preşedintele SUA a primit, luni, a treia doză a vaccinului anti-COVID-19.
  • Joseph Biden i-a îndemnat pe cetăţenii americani să se vaccineze, informează site-ul Axios.com.

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC) a emis săptămâna trecută o recomandare privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer-BioNTech pentru milioane de persoane, inclusiv cele peste 65 de ani sau care prezintă riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19.

Preşedintele Joseph Biden a primit luni a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech.

„Dacă sunteţi vaccinaţi complet şi sunteţi protejaţi de forme severe, chiar dacă vă infectaţi, sunteţi în siguranţă. Noi vom face tot posibilul pentru a menţine acest lucru prin doze suplimentare. Vreau să fiu foarte clar: dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru este să avem cât mai multe persoane vaccinate”, a afirmat Joseph Biden.

Soţia preşedintelui SUA, Jill Biden, nu a primit a treia doză alături de el. Joseph Biden a declarat că ea este ocupată, dar va primi mai târziu a treia doză.

Joseph Biden pledează pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat în primul rând distribuirea vaccinurilor în ţări sărace care au probleme de aprovizionare.

The post Joe Biden a primit a treia doză de vaccin împotriva COVID appeared first on Aleph News.

About The Author

(Visited 2 times, 1 visits today)