Statistică îngrijorătoare. Varianta Delta a Covid-19 le-a înlocuit pe celelalte trei

Apariţia, la sfârşitul anului 2020, a unor variante care prezentau un risc crescut pentru sănătatea publică globală a determinat OMS să caracterizeze variantele ”de urmărit” şi altele ca fiind ” îngrijorătoare” pentru a prioritiza activităţile de supraveghere şi cercetare la nivel mondial.”Virusul predominant care circulă în prezent este varianta Delta. Şi, de fapt, mai puţin de 1% din secvenţele disponibile în prezent sunt (variantele îngrijorătoare) Alpha, Beta şi Gamma”, a declarat Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice pentru COVID-19 din cadrul OMS, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe reţelele sociale.”Acest virus a devenit mai puternic, este mai transmisibil şi este pe cale să-i concureze, să-i înlocuiască pe ceilalţi viruşi care circulă”, a adăugat ea, precizând că virusul a fost semnalat în 185 de ţări.OMS a decis să numească variantele ”de urmărit” sau ”îngrijorătoare” folosind litere ale alfabetului grecesc pentru a evita orice stigmatizare a unei anumite ţări şi pentru a permite publicului larg să le pronunţe numele mai uşor. În prezent, OMS consideră că patru variante sunt ”îngrijorătoare”.

About The Author

(Visited 4 times, 1 visits today)