Primele ipoteze despre cauza prăbușirii avionului pilotat de businessman-ul Dan Petrescu
- Opt persoane, între care și un copil, au murit, duminică, după ce un avion de mici dimensiuni a căzut pentru o clădire în construcție, în Milano.
- Dan Petrescu era pilotul aflat la manșa avionului prăbușit în Milano.
- Dan Petrescu era considerat, de cei mai mulți actori din real estate, cel mai mare investitor din piață, relatează Ziarul Financiar.
- Avionul a plecat de la Aeroportul din Milano, de la terminalul privat Linate.
- Dan Andrei, expert în aviație: „Prima idee care-mi vine în minte este că a avut o cedare de motor”.
Unul dintre cei mai bogați români și familia sa au murit, după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit în Milano. Avionul pe care îl pilota Dan Petrescu era un avion monomotor. Dan Petrescu avea 68 de ani.
„Pilatus este socotit acum cel mai sigur avion turbopropulsor cu un singur motor. El, într-o perioadă de 30 de ani, este încă în producție și au fost produse peste 1700 de aeronave de tipul acesta.
Aeronava în discuție, avea numărul de serie 1532. Adică fabricată în 2015 și achiziționat în același an, adică a fost achiziționat nou.
Este foarte sigur. Are nouă locuri, zboară cu o viteză de 500 de kilometri pe oră, o viteză foarte bună pentru un turbopropulsor și zboară aproximativ 5 ore, înseamnă 2800 de kilometri, de la București poate să ajungă oriunde în Europa. Avionul urma să ajungă, după decolarea întreruptă din cauza accidentului, în Sardinia.
Cauzele pot fi multiple. Prima idee care-mi vine în minte este că am avut o cedare de motor. Motorul este turbopropulsor, înseamnă că el antrenează o elice, dar motorul este cu turbină și putea la un moment dat să ia o pasăre sau din varii motive să aibă o defecțiune la compresor sau turbină și în felul acesta să producă un incendiu”, a explicat Dan Andrei, expert în aviație.
The post Primele ipoteze despre cauza prăbușirii avionului pilotat de businessman-ul Dan Petrescu appeared first on Aleph News.