Interviu Le Parisien: Ministrul francez de Externe spune că Rusia doar „pretinde că negociază” cu Ucraina

  • Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a spus într-un interviu Le Parisien că Rusia pretinde că negociază cu Ucraina, în condițiile în care focurile trupelor ruse nu au încetat pe teritoriul ucrainean.
  • Le Drian a adăugat că Franța va considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina.

Rusia doar „pretinde că negociază” cu Ucraina și se angajează într-un „proces dramatic de brutalitate de lungă durată”, a spus ministrul de Externe al Franței Jean-Yves Le Drian, citat într-un interviu acordat pentru ziarul francez Le Parisien.

Există o singură urgență: încetarea focului, încetarea focului, încetarea focului. Numai pe această bază poți negocia, pentru că nu negociezi cu pistolul la cap”, a declarat Jean-Yves Le Drian pentru ziarul francez Le Parisien, într-un interviu de miercuri.

Le Drian a adăugat că Franța va considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina.

Dacă în Ucraina ar avea loc atacuri chimice sau bacteriologice, am ști cine ar fi singurul responsabil pentru ele. Ar fi Rusia”, a declarat ministrul francez de Externe.

Ministrul a spus că o astfel de utilizare a armelor neconvenționale ar duce la sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei.

Folosirea mijloacelor neconvenționale ar constitui o escaladare intolerabilă și ar duce ca răspuns la sancțiuni economice absolut masive și radicale, fără tabuuri”, a adăugat politicianul.

Le Drian nu a detaliat natura potențialelor sancțiuni în astfel de circumstanțe.

The post Interviu Le Parisien: Ministrul francez de Externe spune că Rusia doar „pretinde că negociază” cu Ucraina appeared first on Aleph News.

About The Author

(Visited 2 times, 1 visits today)