Femeile recunosc mai ușor când greșesc. Bărbații dau vina pe ghinion

  • Un studiu arată că femeile recunosc mai ușor când greșesc.
  • Bărbații sunt mai predispuși să dea vina pe ghinion, factori externi.
  • Studiul a fost făcut pe 500 de mii de elevi de 15 ani, din 72 de țări.

Fetele și femeile dau vina pe ele când greșesc, bărbații au găsit soluția – Ghinionul. Cercetătorii de la Universitatea din Paris au arătat că femeile sunt mai predispuse să se învinovățească atunci când au un eșec, în timp ce bărbații spun că a fost ghinion.

Studiul a fost făcut pe mai mult de 500 de mii de elevi de 15 ani, din 72 de țări și sugerează că reacțiile noastre la eșecuri variază foarte mult, în special între sexe. Întrebările au fost concepute pentru a măsura competiția, încrederea în sine și carierele.

Cercetătorii au încercat să înțeleagă de ce în atât de multe țări persistă un stereotip de gen, în care bărbații sunt prezentați mai străluciți sau mai talentați decât femeile.

Acest stereotip poate împiedica femeile să urmeze cariere despre care se crede că necesită strălucire și ar putea fi legat de diferențele de gen în ceea ce privește competitivitatea, încrederea în sine și dorința de a lucra în ocupații dominate de bărbați”, au declarat cercetătorii.

De exemplu, una dintre întrebările incluse în sondaj a fost: „Când eșuez, mi-e teamă că s-ar putea să nu am suficient talent„. Răspunsurile date de femeile implicate au arătat că sunt mai predispuse decât bărbații să spună că le lipsea talentul atunci când eșuau la școală, chiar dacă aveau performanțe egale cu cele ale băieților. Între timp, participanții de sex masculin au fost mai predispuși decât femeile să atribuie eșecul unor factori externi, cum ar fi ghinionul.

Cercetătorii spun că acest stereotip a fost mai răspândit în țările dezvoltate și mai puternic printre studenții cu performanțe înalte.

The post Femeile recunosc mai ușor când greșesc. Bărbații dau vina pe ghinion appeared first on Aleph News.

(Visited 1 times, 1 visits today)