Alegeri în Germania: milioane de oameni la urne, într-un scrutin legislativ care pune capăt erei Merkel

Alegătorii germani votează azi pentru noul parlament federal și implicit pentru noul guvern care va conduce țara după retragerea actualului cancelar Angela Merkel. Două partide intră cu șanse de a conduce acest executiv: conservatorii lui Merkel și social-democrații, în prezent partenerul lor junior în guvernul de la Berlin. Cu un scor electoral ceva mai mic, Verzii și liberalii se pregătesc și ei să facă parte dintr-un viitor guvern. Primele estimări vor fi aflate în jurul orei 19.00, ora României.

ORA 14.40: Laschet și-a împăturit buletinul de vot incorect

Pe rețelele sociale din Germania se vorbește despre cum și-a împăturit buletinul de vot candidatul CDU/CSU pentru fotoliul de cancelar.

Cam incorect.

El a făcut-o astfel încât toți privitorii puteau vedea ce anume a bifat pe listă, scrie Deutsche Welle.

"Before leaving the polling booth the voter has to fold the ballot paper in such a way that the markings cannot be seen"

Conservative chancellor candidate @ArminLaschet voting at #btw21: pic.twitter.com/4gQSBJdA47
— Benjamin Alvarez (@BenjAlvarez1) September 26, 2021

Teoretic, conform regulilor privind secretul votului postate pe site-ul Comisiei Electorale, alegătorii trebuie să împăturească buletinul în așa fel încât „votul să poată fi identificat”.

ORA 13.15: Pentru ce votează românii din Germania?

Pe lângă alegerile generale, în capitala Germaniei au loc azi și alegeri locale, dar și un referendum unde se supune la vot exproprierea companiilor imobiliare care deţin mai mult de 3.000 de locuințe, scrie Doina Proorocu, într-o corespondență pentru Libertatea.

E și problema care pare să-i frământe cel mai tare pe zecile de mii de români din capitala Germaniei, într-un oraș în care mai mult de 80% din populație stă în chirie, iar prețurile pentru închirierea unei locuințe au crescut cu aproape 50% în ultimii cinci ani, potrivit Euronews.

Marian are 34 de ani, lucrează în construcții și e de 9 ani în Germania. Cea mai mare problemă cu care se confruntă momentan e găsirea unei locuințe, pentru că face o navetă de 3 ore în fiecare zi. Și-ar dori un apartament de două camere, dar nu își permite să dea 1200 de euro chirie cu un salariu de 1800 de euro.„Dacă mai ești și cu familie, cu soție și copil, ăsta e faliment total. Mai bine stai în stradă decât să dai banii ăștia” spune el revoltat. Vrea să voteze pentru expropriere, deși se teme că legea nu va trece, cum s-a întâmplat și cu plafonarea chiriilor (n.r.: Senatul Berlinului a impus un plafon pentru chirii, dar acesta a fost anulat în trecut de Curtea Constituțională). În cazul lui, plafonarea aducea o scădere a chiriei de la 470 la 400 de euro. A avut însă noroc că firma Vonovia nu i-a cerut banii înapoi.

La alegerile parlamentare se gândește să voteze cu social-democrații, cu Olaf Scholz (63 de ani, actualul vicecancelar german și ministru de Finanțe), despre care are cea mai bună părere până acum. Și-ar dori însă o schimbare în politicile legate de ajutoarele sociale: „Nu îmi convine, ca plătitor de impozite și taxe, ca alții să primească bani degeaba, stând acasă.”

„Pe mine mă interesează să mi se ofere niște avantaje ca emigrant aici – ceva ce în ultima vreme vedem din ce în ce mai rar”, spune răspicat acesta.

Mai mult despre ce își doresc românii din diaspora de la alegerile din Germania

ORA 12.15: Când vom afla primele rezultate, când vom afla forma noului guvern

Aproximativ 60,4 milioane de alegători au timp până la ora 18:00 (19.00, ora României) să îşi aleagă deputaţii, iar aproximativ 40% dintre aceştia erau încă indecişi cu câteva zile înainte de vot, care este crucial pentru cea mai mare economie europeană.

Este puţin probabil ca publicarea primelor estimări la ieşirea de la urne, la ora 16:00 GMT, să aducă mai multă claritate: mulţi alegători, printre care şi Angela Merkel, au ales votul prin corespondenţă, care nu este inclus în această primă fotografie a alegerilor, scrie AFP, citată de Agerpres.

Negocieri lungi vor fi necesare în următoarele luni pentru a forma viitoarea echipă guvernamentală, chiar cu riscul de a paraliza Europa până în primul trimestru al anului 2022.

Ce spun ultimele sondaje

Peste 60 de milioane de cetăţeni sunt așteptați azi la urne în Germania pentru a alege parlamentul federal al țării, într-o luptă strânsă între principalele partide – cel social-democrat (SPD) și conservator (CDU/CSU).

Sondajele de opinie arată că SPD este cotat cu prima șansă în acest scrutin, adunând, potrivit ultimelor analize, 25% din voturi. Pe locul doi se situează Uniunea – alianța creștin-democraților cu creștin-socialii bavarezi, creditată cu aproximativ 22% din voturi.

Pe locul trei vor veni cel mai probabil Verzii, creditați acum cu 15% din voturi, odinioară aflați pe primul loc în sondaje.

Atât Democrații Liberi (FDP), liberali, cât și Alternativa pentru Germania (AfD), extrema dreaptă, se situează undeva în jurul pragului de 10-11%.

Ultimul partid care va intra în parlament este Die Linke, stânga radicală, creditată acum cu aproximativ 6%.

În total, 47 de partide sunt înregistrate la aceste alegeri, inclusiv grupări precum „Partidul pentru schimbare, vegetarieni şi vegani” sau „The urbans. O petrecere hip-hop”. Cele mai multe nu ating pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.

Prezența la vot

Germania a avut o prezenţă la vot extrem de ridicată până în anii ’80, peste 90% din electorat votând la nivel naţional şi peste 80% la alegerile de land. Dar rata a scăzut semnificativ odată cu primele alegeri în toată Germania, în 1990. La alegerile federale din 2009, doar 70,9% dintre alegători s-au prezentat la urne. Rata a crescut la 76,2 la sută în 2017, potrivit agenției DPA, citate de Agerpres.

Din 2009, alegătorii pot vota prin corespondenţă de la domiciliu, fără a fi nevoiţi să justifice motivul. Proporţia votanţilor prin corespondenţă a crescut semnificativ de-a lungul deceniilor, de la mai puţin de 5% la 28,6% la alegerile pentru Bundestag din 2017.

Prea mulți aleși

În prezent, legea electorală prevede doar un total de 598 de locuri în parlament. Cu toate acestea, din cauza distribuţiei complicate a mandatelor după alegeri, acest număr este de obicei depăşit.

Cu un total de 709 deputaţi, Bundestagul este în prezent cel mai mare din istoria Republicii Federale Germania.

O comisie de reformă trebuie să găsească o soluţie la această problemă până la jumătatea anului 2023. Cu toate acestea, numărul de circumscripţii va rămâne neschimbat la 299 pentru alegerile din 2021.

Doi oameni pentru funcția de cancelar

Cursa pentru postul de cancelar al Germaniei se duce între doi oameni: social-democratul Olaf Scholz și conservatorul Armin Laschet.

Cei doi candidați cu șanse mari la șefia cancelariei, social-democratul Scholz și conservatorul Laschet, au încercat amândoi să o emuleze pe Merkel, pentru a-și asigura succesul în campanie.

Singurul lucru clar, pe care comentatorii l-au remarcat în mai multe rânduri, este că indiferent de numele noului cancelar, politica Germaniei nu va suferi o schimbare radicală.

Sfârșitul erei Merkel

După un deceniu și jumătate, epoca Angelei Merkel la șefia guvernului de la Berlin a ajuns la final. Și pentru că ea singură a ales să nu participe la scrutinul de duminică, asta înseamnă că va deveni primul cancelar care părăsește puterea din propria voință.

Dacă negocierile pentru formarea unui nou guvern se întind dincolo de 17 decembrie, Merkel ar putea deveni și cel mai longeviv lider modern al țării.

Merkel se retrage de la guvernare la 67 de ani, într-un moment în care nivelul său de popularitate este la cote mari în Germania și în alte colțuri ale lumii.

Într-adevăr, un sondaj Pew Research în 16 țări din întreaga lume a arătat că 77% dintre cei chestionați au încredere în Merkel personal și 79% au o părere pozitivă despre Germania.

Conta de încredere acordată lui Merkel o depășește pe cea acordată altor lideri globali precum Joe Biden, Emmanuel Macron, Vladimir Putin sau Xi Jinping, scrie Politico.

About The Author

(Visited 2 times, 1 visits today)