LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 133. CIJ decide că situația din Gaza nu necesită măsuri provizorii suplimentare

- Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a decis vineri că „situația periculoasă” din Fâșia Gaza nu necesită măsuri provizorii suplimentare față de cele deja în vigoare.
- Un chirurg palestinian din interiorul spitalului Nasser avertizează că „toți pacienții de la terapie intensivă vor muri”, în timp ce raidul israelian continuă.
- Biden spune că i-a transmis lui Netanyahu că ar trebui să existe o încetare temporară a focului pentru a asigura eliberarea ostaticilor.
Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a decis vineri că „situația periculoasă” din Fâșia Gaza nu necesită măsuri provizorii suplimentare față de cele deja în vigoare, scrie CNN.
La 26 ianuarie, CIJ a cerut Israelului să „ia toate măsurile” pentru a limita numărul de morți și distrugeri provocate de campania sa militară, să prevină și să pedepsească incitarea la genocid și să asigure accesul la ajutorul umanitar. Africa de Sud a acuzat anterior Israelul de comiterea unui genocid în Gaza, lucru pe care Israelul l-a negat.
Decizia de vineri a CIJ este un răspuns la o solicitare urgentă din partea Africii de Sud, care a cerut instanței să analizeze dacă escaladarea situației din Rafah – unde milioane de palestinieni au căutat adăpost din cauza bombardamentelor neîntrerupte pe întreg teritoriul – necesită măsuri provizorii suplimentare.
Ulterior, avocații Israelului au depus o serie de declarații în care au susținut că „măsurile provizorii deja indicate de Curte acoperă situația ostilităților din Gaza în ansamblu”.
CIJ a decis că măsurile sunt suficiente, menționând că decizia lor a ținut cont de evoluțiile recente din Rafah.
Citește și
- Soția și mama lui Navalnîi reacționează la vestea morții sale: „Era sănătos și fericit când l-am văzut, luni. Putin va plăti”
- Biden vorbește despre moartea lui Navalnîi: „Putin este responsabil”
- Adrian Sârbu: România nu e obligată să asigure salariu pe viață nimănui. Orice funcție publică trebuie limitată la două mandate
The post LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 133. CIJ decide că situația din Gaza nu necesită măsuri provizorii suplimentare appeared first on Aleph News.