LIVE UPDATE. Ziua 581 de război. Zelenski a declarat că sancțiunile impotriva Rusiei nu sunt suficiente. Estonia dă arme Ucrainei

  • Președintele ucrainean Zelenski a declarat că sancțiunile impuse Rusiei nu sunt suficiente pentru a opri „agresiunea”.
  • Zelenski: „Sancțiunile nu sunt suficiente. Vor exista mai multe acțiuni proprii ucrainene împotriva statului terorist.”
  • Estonia se alătură Germaniei în procurarea de muniție pentru Ucraina.

UPDATE ORA 02:00

Norvegia a promis 92 de milioane de dolari pentru finanțarea umanitară a Ucrainei, pentru a ajuta țara să treacă peste o nouă iarnă de război, a anunțat marți guvernul norvegian într-un comunicat de presă.

Finanțarea „este canalizată prin intermediul ONU, inclusiv prin Fondul umanitar pentru Ucraina, și prin intermediul Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie”, a precizat guvernul.

Sprijinul cheie va fi acordat organizațiilor locale ale societății civile din Ucraina, precum și „celor mai vulnerabile persoane, copiilor, refugiaților și persoanelor strămutate în interiorul țării, ajutând la asigurarea accesului acestora la adăpost, hrană, apă și canalizare, educație, asistență medicală și sprijin psihosocial, precum și la protecție împotriva violenței sexuale și de gen”, se arată în comunicat.

UPDATE ORA 01:00

Ministerul ucrainean al Sănătății a precizat că femeile medic care trebuie să se înregistreze la birourile de înrolare militară începând cu 1 octombrie vor putea călători în străinătate.

Clarificarea actualizată contrazice un anunț anterior făcut de Fedir Venislavskyi, reprezentant al președintelui Ucrainei în Consiliu și membru al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și informații.

Venislavskyi declarase că femeile medic, odată înregistrate pentru serviciul militar, dobândesc statutul de recruți și nu au voie să părăsească țara fără o autorizație specială.

Într-o declarație de marți, însă, Ministerul Sănătății a precizat că nu au existat modificări ale regulilor pentru femeile care călătoresc în străinătate, inclusiv pentru cele „aflate în evidență militară”.

„Înregistrarea militară nu este același lucru cu mobilizarea. Sistemul de înregistrare este folosit doar pentru a rezuma datele privind rezerva disponibilă de medici în stat”, a explicat ministerul.

Știre inițială

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sancțiunile impuse Rusiei nu sunt suficiente pentru a opri „agresiunea” acesteia și a promis noi acțiuni ucrainene împotriva „statului terorist”, scrie Aljazeera.

„Vedem clar care sunt direcțiile de presiune asupra Rusiei, iar ele trebuiesc întărite pentru a împiedica creșterea capacităților teroriste”, a declarat Zelenski.

„Sancțiunile nu sunt suficiente. Vor exista mai multe acțiuni proprii ucrainene împotriva statului terorist. Atâta timp cât agresiunea Rusiei continuă, Rusia trebuie să își simtă pierderile”, a continuat Zelenski.

Estonia s-a alăturat Germaniei într-un program comun de achiziție de muniție pentru Ucraina. „Sunt foarte, foarte bucuros că Estonia tocmai a decis să se alăture contractelor-cadru germane pentru muniție”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, în cadrul unei întâlniri cu omologul său estonian Hanno Pevkur, la Tallinn.

Citește și:

The post LIVE UPDATE. Ziua 581 de război. Zelenski a declarat că sancțiunile impotriva Rusiei nu sunt suficiente. Estonia dă arme Ucrainei appeared first on Aleph News.

About The Author

(Visited 4 times, 1 visits today)